duminică, 18 septembrie 2016

Mai periculos decât un bărbat divorțat este unul nedivorțat

De la un bărbat divorțat cam știi la ce să te aștepți. De cele mai multe ori este asemenea câinelui care a rupt lanțul și acum se bucură de libertate. Se acuplează cu tot ce prinde și nu face investiții emoționale. Nu se mai chinuie el să te impresioneze, că doar nu vrea sa te ia de nevastă. Nu îi mai trebuie. Plus că este conștient de impactul psihologic al statutului său. Sau nu.


 Oricum ar fi, cert este că un bărbat divorțat este mai puțin periculos prin simplul fapt că intențiile lui, în cea mai mare parte a lor primitive, sunt cam la vedere. Trebuie doar să ai ochii deschiși.
Nedivorțații, cel mai adesea, sunt în postura de victime abuzate sistematic și torturate psihic. Unii vor spune că și fizic… Ei, victimele societății femeiești și mai exact ale instituției inchizitorii numite “căsătorie “, în care au pășit de bunăvoie, se trezesc captivi în propriile vieți de familie.
Soția, cea pe care până mai ieri o iubea de la pământ la lună și înapoi de un triliard de ori și care, după caz, este și mama copilului său, brusc devine inamicul public nr. 1, femeia de care este legat, cea care stă în calea fericirii lui. Iar el este atât, dar atât de suferind și de neînțeles că ți se rupe sufletul când îți povestește prin câte trebuie să treacă în fiecare zi, oră, minut, secundă pe care este nevoit să le petreacă lângă ea. Îți declanșează instant instinctul matern, lacrimile lui aproape că îți provoacă lactație și te trezești că îl mângâi pe creștet, îl pupi pe frunte și-i spui că o să fie bine, că merită ceva mai bun.
contiuarea aici      http://www.catchy.ro/mai-periculos-decat-un-barbat-divortat-este-unul-nedivortat/68263